Istoria costumelor de baie urmareste schimbarile stilurilor costumelor de baie pentru barbati si femei de-a lungul timpului intre culturi si atinge atitudinile sociale, religioase si legale fata de inot si costume de baie.
Costume de baie in epoca clasica
In antichitatea clasica, exista picturi murale romane care arata ca femeile care fac sport si exercitii purtau costume de baie din doua piese care acopera zonele din jurul sanilor si soldurilor intr-un mod remarcabil asemanator cu bikini-ul actual. Cu toate acestea, nu exista dovezi ca ar fi fost folosite pentru inot. Toate imaginile clasice ale inotului prezinta inotatori nud.
Japonia clasica
In diferite traditii culturale oamenii inoata, daca nu in nud, intr-o versiune dintr-un material adecvat unui articol de imbracaminte sau lenjerie de obicei purtate pe uscat, de exemplu, un loincloth, cum ar fi fundoshi-ul japonezilor.
Evul Mediu
In Evul Mediu, inotul si scaldatul in aer liber erau descurajate in Occidentul crestin si nu era nevoie de un costum de baie sau de inot.
Inotul in literatura medievala
Inotul, totusi joaca un rol important in traditiile literare din toata Europa medievala. De exemplu, Beowulf din Beowulf si Grettir din saga Grettis trebuie sa se scufunde si sa inoate intr-o pestera subacvatica pentru a lupta si a invinge un monstru. Povestile arturiene au, de asemenea, eroi care se confrunta cu apa.
Secolul al XVII-lea: nasterea costumelor de baie?
Costumele de baie pentru femei au fost derivate din cele purtate in baie sau la spa-uri. S-ar parea ca pana in anii 1670 femeia facea baie in nud statiunile balneare si dupa acel moment au inceput femeile fie imbracate.
Celia Fiennes (calator in secolul al XVII-lea) a dat o descriere detaliata a costumului standard de baie pentru femei in 1687:
Femeile faceau baie cu articole de imbracaminte realizate dintr-o panza galbena fina, care este rigida si, cu maneci grozave, ca o rochie de paroh; apa o umple astfel incat sa fie evidentiat faptul ca formele nu sunt vazute, nu se agata ca si alte captuseli. Domnii au izmene si veste din acelasi tip de panza, aceasta este cea mai buna captuseala, pentru ca apa de baie va schimba orice alt galben.
Debutul halatului de baie
Halatele de baie, la care se face referire, la sfarsitul secolului al XVIII-lea, erau folosite doar pentru inot, un mod standard de igiena la acea vreme. Rochia de baie in secolul al 18-lea era lunga pana la glezna si era un combinezon tip rochie facuta din lana sau flanel, astfel incat sa se pastreze o nota de modestie si decenta.
Secolul al XIX-lea: modestie
Modestia a predominat asupra formei si functiei. Femeile mergeau la plaja in rochii lungi din tesaturi care nu deveneau transparente atunci cand intrau in contact cu apa. Pentru a impiedica rochiile sa pluteasca ca sa nu se expuna vreo zona intima, se crede ca unele femei au cusut greutati de plumb in tiv.
La mijlocul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea, rochiile de baie au continuat sa acopere cea mai mare parte a figurii feminine. Bloomere, popularizate de Amelia Bloomer, au fost adaptate pentru apa si purtate cu tunici, toate fiind confectionate din tesaturi grele, de flanela sau de lana care ar ingreuna purtatorul.
Secolul al XX-lea: popularizarea inotului si confruntarea cu modestia
in 1907, a izbucnit un scandal cand inotatoarea australiana, Annette Kellerman, prima femeie care a inotat peste Canalul Manecii, a fost arestata la Boston pentru ca purta un costum mai potrivit, dintr-o singura piesa. (Rezulta ca arestarile pentru indecenta pe plaje nu erau un lucru neobisnuit in acea perioada.) Costumul ei a pregatit calea catre un nou tip de piesa unica si, in urmatoarele cateva decenii, inotul a devenit si mai popular la plaja.
