Secretul iubirii este doar bunatatea

Categories Dragoste & SexPosted on

In fiecare zi din iunie, cea mai populara luna de nunta a anului, aproximativ 13.000 de cupluri vor spune „Da”, angajandu-se intr-o relatie pe tot parcursul vietii, care va fi plina de prietenie, bucurie si dragoste care ii va duce mai departe pana la ultimele lor zile pe acest pamant.

Cu exceptia, desigur, ca nu functioneaza asa pentru majoritatea oamenilor. Majoritatea casatoriilor esueaza, fie terminandu-se cu divort si separare, fie transformand in amaraciune si disfunctie. Dintre toate persoanele care se casatoresc, doar trei din 10 casnicii raman sanatoase si fericite, asa cum subliniaza psihologul Ty Tashiro in cartea sa The Science of Happily Ever After , care a fost publicata la inceputul acestui an.

Oamenii de stiinte sociale au inceput sa studieze casatoriile observandu-le in actiune in anii 1970, ca raspuns la o criza: cuplurile casatorite divortau cu ritmuri fara precedent. Ingrijorati de impactul pe care l-ar avea aceste divorturi asupra copiilor din casniciile rupte, psihologii au decis sa-si arunce plasa stiintifica asupra cuplurilor, aducandu-le in laborator pentru a le observa si a determina care sunt ingredientele unei relatii sanatoase si de durata. Fiecare familie nefericita era nefericita in felul ei, asa cum pretindea Tolstoi, sau casatoriile mizerabile aveau toate in comun ceva toxic?

Psihologul John Gottman a fost unul dintre acei cercetatori. In ultimele patru decenii, el a studiat mii de cupluri intr-o cautare pentru a-si da seama ce face ca relatiile sa functioneze. Recent, am avut sansa de a-i intervieva pe Gottman si sotia lui, Julie, de asemenea psiholog, in New York City. Impreuna, expertii renumiti in stabilitatea conjugala conduc Institutul Gottman, care este dedicat sa ajute cuplurile sa construiasca si sa mentina relatii iubitoare si sanatoase, bazate pe studii stiintifice.

John Gottman a inceput sa adune cele mai importante descoperiri ale sale in 1986, cand a infiintat „Love Lab” impreuna cu colegul sau Robert Levenson de la Universitatea din Washington. Gottman si Levenson au adus tineri casatoriti in laborator si i-au vazut interactionand intre ei. Cu o echipa de cercetatori, ei au conectat cuplurile la electrozi si le-au cerut cuplurilor sa vorbeasca despre relatia lor, inclusiv detalii precum modul in care s-au cunoscut, un conflict major cu care se confruntau impreuna si o memorie pozitiva pe care o aveau. In timp ce vorbeau, electrozii masurau fluxul sanguin al subiectilor, ritmul cardiac si cat de multa transpiratie produceau. Apoi, cercetatorii au trimis cuplurile acasa si i-au urmarit sase ani mai tarziu pentru a vedea daca sunt inca impreuna.

Din datele pe care le-au adunat, Gottman a separat cuplurile in doua grupuri majore: stapanii si dezastrele . Maestrii erau inca fericiti impreuna dupa sase ani. Dezastrele fie s-au despartit, fie au fost cronic nefericiti in casniciile lor. Cand cercetatorii au analizat datele pe care le-au adunat despre cupluri, au vazut diferente clare intre stapani si dezastre. Dezastrele pareau calme in timpul interviurilor, dar fiziologia lor, masurata de electrozi, spunea o alta poveste. Ritmul inimii lor era rapid, glandele sudoripare erau active, iar fluxul lor sanguin era rapid. Urmarind mii de cupluri longitudinal, Gottman a descoperit ca cu cat cuplurile erau mai active din punct de vedere fiziologic in laborator, cu atat relatiile lor s-au deteriorat mai repede in timp.

Dar ce legatura are fiziologia cu ceva? Problema a fost ca dezastrele au aratat toate semnele de excitare — de a fi in modul lupta sau fugi — in relatiile lor. A avea o conversatie stand langa sotul lor a fost, pentru trupurile lor, ca si cum ai fi infruntat cu un tigru cu dinti de sabie. Chiar si atunci cand vorbeau despre fatete placute sau banale ale relatiilor lor, erau pregatiti sa atace si sa fie atacati. Acest lucru le-a crescut ritmul cardiac si i-a facut mai agresivi unul fata de celalalt. De exemplu, fiecare membru al unui cuplu ar putea vorbi despre cum au decurs zilele lor, iar un sot foarte excitat i-ar putea spune sotiei sale: „De ce nu incepi sa vorbesti despre ziua ta. Nu iti va lua prea mult.”

Maestrii, in schimb, au aratat o excitare fiziologica scazuta. S-au simtit calmi si conectati impreuna, ceea ce s-a tradus in comportament cald si afectuos, chiar si atunci cand se luptau. Nu este ca maestrii aveau, implicit, o alcatuire fiziologica mai buna decat dezastrele; este ca maestrii creasera un climat de incredere si intimitate care ii facea pe amandoi mai confortabili din punct de vedere emotional si, prin urmare, fizic.

Lectura recomandata

Gottman a vrut sa afle mai multe despre modul in care maestrii au creat acea cultura a iubirii si a intimitatii si cum au strivit-o dezastrele. Intr-un studiu ulterior din 1990, el a proiectat un laborator in campusul Universitatii din Washington pentru a arata ca un refugiu frumos de tip pat si mic dejun. El a invitat 130 de cupluri proaspat casatoriti sa petreaca ziua la aceasta retragere si i-a urmarit cum faceau ceea ce fac cuplurile in mod obisnuit in vacanta: gatesc, fac curatenie, asculta muzica, mananca, vorbesc si petrec timp. Iar Gottman a facut o descoperire cruciala in acest studiu – una care se afla in centrul motivului pentru care unele relatii prospera in timp ce altele lancezesc.

Pe parcursul zilei, partenerii faceau cereri de conectare, ceea ce Gottman numeste „licitatii”. De exemplu, spuneti ca sotul este un pasionat de pasari si observa o musca de cardon in curte. S-ar putea sa-i spuna sotiei sale: „Uita-te la acea pasare frumoasa de afara!” El nu comenteaza doar despre pasare aici: el solicita un raspuns de la sotia sa – un semn de interes sau sprijin – in speranta ca se vor conecta, oricum pentru moment, peste pasare.

Sotia are acum de ales. Ea poate raspunde fie „intorcandu-se spre” sau „intorcandu-se” de la sotul ei, asa cum spune Gottman. Desi oferta de pasare poate parea minora si stupida, poate de fapt dezvalui multe despre sanatatea relatiei. Sotul a considerat ca pasarea este suficient de importanta pentru a o aduce in discutie si intrebarea este daca sotia lui recunoaste si respecta asta.

Oamenii care s-au indreptat catre partenerii lor in studiu au raspuns prin implicarea ofertantului, aratand interes si sprijin in oferta. Cei care nu au facut-o – cei care s-au intors – nu au raspuns sau au raspuns minim si au continuat sa faca orice faceau, cum ar fi sa se uite la televizor sau sa citeasca ziarul. Uneori raspundeau cu ostilitate vadita, spunand ceva de genul: „Nu ma mai intrerupeti, citesc”.

Aceste interactiuni de licitare au avut efecte profunde asupra bunastarii conjugale. Cuplurile care au divortat dupa o urmarire de sase ani au avut „oferte de intoarcere” in 33% din cazuri. Doar trei din 10 dintre cererile lor de conexiune emotionala au fost satisfacute cu intimitate. Cuplurile care erau inca impreuna dupa sase ani au avut „oferte de intoarcere” in 87 la suta din timp. De noua ori din 10, au indeplinit nevoile emotionale ale partenerului lor.

* * *

Prin observarea acestor tipuri de interactiuni, Gottman poate prezice cu pana la 94% de certitudine daca cuplurile – heterosexuali sau gay, bogati sau saraci, fara copii sau nu – se vor desparti, impreuna si nefericiti, sau impreuna si fericiti cativa ani mai tarziu. O mare parte se reduce la spiritul pe care cuplurile il aduc in relatie. Aduc ele bunatate si generozitate sau dispret, critica si ostilitate?

„Exista un obicei mental pe care il au maestrii”, a explicat Gottman intr-un interviu, „care este urmatorul: ei scaneaza mediile sociale pentru lucruri pe care le pot aprecia si pentru care sa spuna „multumesc”. Ei construiesc aceasta cultura a respectului si a aprecierii foarte intentionat. Dezastrele scaneaza mediul social pentru greselile partenerilor.”

„Nu este doar un mediu de scanare”, a spus Julie Gottman. „Este scanarea partenerului pentru ceea ce face partenerul bine sau scanarea lui pentru ceea ce face gresit si criticarea versus respectarea lui si exprimarea aprecierii.”

Dispretul, au descoperit ei, este factorul numarul 1 care sfasie cuplurile. Oamenii care se concentreaza pe criticarea partenerilor lor rateaza 50% din lucrurile pozitive pe care le fac partenerii lor si vad negativitatea atunci cand nu exista. Oamenii care ii dau partenerului lor umar rece – ignorand in mod deliberat partenerul sau raspunzand minim – dauneaza relatiei facandu-si partenerul sa se simta lipsit de valoare si invizibil, ca si cum nu ar fi acolo, nu sunt apreciati. Iar oamenii care isi trateaza partenerii cu dispret si ii critica distrug nu numai dragostea din relatie, ci si capacitatea partenerului lor de a lupta impotriva virusilor si a cancerului. A fi rau este glasul de moarte al relatiilor.

Bunatatea, pe de alta parte, lipeste cuplurile. Cercetarile independente de ale lor au aratat ca bunatatea (impreuna cu stabilitatea emotionala) este cel mai important predictor al satisfactiei si stabilitatii intr-o casnicie. Bunatatea face ca fiecare partener sa se simta ingrijit, inteles si validat – iubit. „Bona mea este la fel de nemarginita ca marea”, spune Julieta lui Shakespeare. „Dragostea mea la fel de profunda; cu cat iti dau mai mult, / Cu atat am, caci amandoua sunt infinite.” Asa functioneaza si bunatatea: o multime de dovezi arata ca, cu cat cineva primeste sau este mai mult martor la bunatate, cu atat ei insisi vor fi mai buni, ceea ce duce la spirale ascendente de iubire si generozitate intr-o relatie.

Exista doua moduri de a te gandi la bunatate. Poti sa te gandesti la asta ca la o trasatura fixa: fie o ai, fie nu. Sau te poti gandi la bunatate ca la un muschi. La unii oameni, acel muschi este in mod natural mai puternic decat la altii, dar poate creste mai puternic in toata lumea cu exercitii fizice. Maestrii tind sa se gandeasca la bunatate ca pe un muschi. Ei stiu ca trebuie sa-l exercite pentru a-l mentine in forma. Ei stiu, cu alte cuvinte, ca o relatie buna necesita o munca sustinuta.

„Daca partenerul tau isi exprima o nevoie”, a explicat Julie Gottman, „si esti obosit, stresat sau distras, atunci spiritul generos apare atunci cand un partener face o oferta si te intorci in continuare catre partenerul tau.”

In acel moment, raspunsul usor poate fi sa te indepartezi de partenerul tau si sa te concentrezi pe iPad-ul tau sau pe cartea ta sau pe televizor, sa mormai „Uh-huh” si sa mergi mai departe cu viata ta, dar neglijarea micilor momente de conexiune emotionala va incet. uzati relatia voastra. Neglijarea creeaza distanta intre parteneri si genereaza resentimente in cel care este ignorat.

Cel mai greu moment de a practica bunatatea este, desigur, in timpul unei lupte, dar acesta este si cel mai important moment pentru a fi amabil. Lasand dispretul si agresivitatea sa scape de sub control in timpul unui conflict poate provoca daune irevocabile unei relatii.

„Bunatatea nu inseamna ca nu ne exprimam furia”, a explicat Julie Gottman, „dar bunatatea ne informeaza cum alegem sa ne exprimam furia. Poti arunca sulitele catre partenerul tau. Sau poti explica de ce esti ranit si furios, iar asta este calea mai buna.”

John Gottman a explicat aceste sulite: „Dezastrele vor spune lucrurile diferit intr-o lupta. Dezastrele vor spune „Ai intarziat. Ce e in neregula cu tine? Esti exact ca mama ta. Maestrii vor spune: „Ma simt rau ca m-am inteles cu intarzierea ta si stiu ca nu e vina ta, dar este foarte enervant ca ai intarziat din nou”.

* * *

Pentru sutele de mii de cupluri care se casatoresc in aceasta luna – si pentru milioanele de cupluri in prezent impreuna, casatorite sau nu – lectia din cercetare este clara: daca vrei sa ai o relatie stabila, sanatoasa, exercita bunatatea devreme si des.

Cand oamenii se gandesc la practicarea bunatatii, se gandesc adesea la mici acte de generozitate, cum ar fi sa-si cumpere cadouri sau sa-si ofere reciproc din cand in cand. Desi acestea sunt exemple grozave de generozitate, bunatatea poate fi, de asemenea, construita in coloana vertebrala a unei relatii prin modul in care partenerii interactioneaza unul cu celalalt in fiecare zi, indiferent daca sunt sau nu implicate spate si ciocolata.

O modalitate de a practica bunatatea este sa fii generos cu privire la intentiile partenerului tau. Din cercetarile lui Gottman, stim ca dezastrele vad negativitate in relatia lor chiar si atunci cand aceasta nu este acolo. O sotie furioasa poate presupune, de exemplu, ca atunci cand sotul ei a lasat scaunul de toaleta sus, el a incercat in mod deliberat sa o enerveze. Dar poate ca tocmai a uitat distrat sa puna scaunul jos.

Sau spuneti ca o sotie intarzie la cina (din nou), iar sotul presupune ca nu il pretuieste suficient pentru a se prezenta la timp la intalnirea lor, dupa ce si-a dat probleme sa faca o rezervare si sa plece de la serviciu mai devreme, astfel incat sa poata petrece o seara romantica impreuna. Dar se dovedeste ca sotia intarzia pentru ca a trecut la un magazin sa-i ia un cadou pentru seara lor speciala. Imaginati-va ca i se alatura la cina, incantata sa-si livreze cadoul, doar pentru a realiza ca el este intr-o dispozitie acru pentru ca a interpretat gresit ceea ce a motivat comportamentul ei. Abilitatea de a interpreta actiunile si intentiile partenerului in mod caritabil poate atenua marginea ascutita a conflictului.

„Chiar si in relatiile in care oamenii sunt frustrati, aproape intotdeauna se intampla lucruri pozitive si oameni care incearca sa faca ceea ce trebuie”, mi-a spus Tashiro, psiholog. „De multe ori, un partener incearca sa faca ceea ce trebuie, chiar daca este executat prost. Deci, apreciati intentia.”

O alta strategie puternica de bunatate se invarte in jurul bucuriei impartasite. Unul dintre semnele revelatoare ale cuplurilor dezastre pe care le-a studiat Gottman a fost incapacitatea lor de a se conecta unul la celalalt. Cand o persoana din relatie a impartasit cu entuziasm vestea buna despre, sa zicem, o promovare la locul de munca, cealalta raspundea cu dezinteres, verificandu-si ceasul sau inchizand conversatia cu un comentariu de genul „Este frumos”.

Cu totii am auzit ca partenerii ar trebui sa fie acolo unul pentru celalalt atunci cand lucrurile devin grele. Dar cercetarile arata ca a fi acolo unul pentru celalalt atunci cand lucrurile merg bine este de fapt mai important pentru calitatea relatiei. Modul in care cineva raspunde la vestile bune ale partenerului poate avea consecinte dramatice asupra relatiei.

Intr-un studiu din 2006, cercetatoarea psihologica Shelly Gable si colegii ei au adus cupluri de tineri adulti in laborator pentru a discuta despre evenimentele pozitive recente din viata lor. Psihologii au vrut sa stie cum vor raspunde partenerii la vestile bune ale celuilalt. Ei au descoperit ca, in general, cuplurile au raspuns la vestile bune ale celuilalt in patru moduri diferite pe care le-au numit pasiv distructiv , activ distructiv , pasiv constructiv si activ constructiv .

Sa presupunem ca un partener a primit recent vestea excelenta ca a intrat la facultatea de medicina. Ea ar spune ceva de genul „Am intrat la scoala mea de medicina de cea mai buna alegere!”

Daca partenerul ei a raspuns intr-o maniera pasiva distructiva , el ar ignora evenimentul. De exemplu, ar putea spune ceva de genul „Nu ai crede vestea grozava pe care am primit-o ieri! Am castigat un tricou gratuit!”

Daca partenerul ei ar raspunde intr-un mod pasiv constructiv , el ar recunoaste vestea buna, dar intr-un mod modest, subestimat. Un raspuns tipic pasiv-constructiv este sa spuna „Este grozav, iubito”, in timp ce ii trimite un mesaj prietenului sau pe telefon.

In al treilea tip de raspuns, activ distructiv , partenerul ar diminua vestea buna pe care tocmai a primit-o partenerul sau: „Esti sigur ca te descurci cu toate studiile? Si cum ramane cu costul? Scoala de medicina este atat de scumpa!”

In cele din urma, exista raspunsuri constructive active . Daca partenerul ei a raspuns in acest fel, el a incetat din ceea ce facea si s-a angajat din toata inima cu ea: „Este grozav! Felicitari! Cand ai aflat? Te-au sunat? Ce cursuri vei lua primul semestru?”

Dintre cele patru stiluri de raspuns, raspunsul activ-constructiv este cel mai amabil. In timp ce celelalte stiluri de raspuns sunt ucigase de bucurie, raspunsul activ-constructiv ii permite partenerului sa-si savureze bucuria si ii ofera cuplului o oportunitate de a lega vestile bune. In limbajul lui Gottman, raspunsul activ-constructiv este o modalitate de a „intoarce” oferta partenerului tau (impartasirea vestilor bune) mai degraba decat de a „intoarce” de la aceasta.

Raspunsul activ-constructiv este crucial pentru relatii sanatoase. In studiul din 2006, Gable si colegii ei au urmarit cuplurile doua luni mai tarziu pentru a vedea daca erau inca impreuna. Psihologii au descoperit ca singura diferenta intre cuplurile care erau impreuna si cele care s-au despartit a fost raspunsul activ-constructiv. Cei care si-au manifestat un interes real fata de bucuriile partenerului lor aveau mai multe sanse sa fie impreuna. Intr-un studiu anterior, Gable a descoperit ca raspunsul activ-constructiv a fost, de asemenea, asociat cu o calitate mai buna a relatiilor si mai multa intimitate intre parteneri.

Exista multe motive pentru care relatiile esueaza, dar daca te uiti la ceea ce determina deteriorarea multor relatii, este adesea o cadere de bunatate. Pe masura ce stresul obisnuit al unei vieti impreuna se aduna – cu copiii, carierele, prietenii, socrii si alte distrageri care indeparteaza timpul pentru dragoste si intimitate – cuplurile pot depune mai putin efort in relatia lor si lasa nemultumirile marunte impotriva carora le au. unul pe altul ii sfasie. In majoritatea casatoriilor, nivelurile de satisfactie scad dramatic in primii cativa ani impreuna. Dar printre cuplurile care nu numai ca indura, ci traiesc fericiti impreuna ani si ani, spiritul de bunatate si generozitate ii ghideaza inainte.