În zilele de toamnă, ai nevoie de haine și încălțări potrivite pentru vremea de afară. Totuși, toamna nu ești nevoit să renunți la pantofii sport preferați sau la rochiile în care arăți minunat. Trebuie să accesorizezi hainele corect, astfel încât să nu-ți fie frig, pentru un look fără greșeală.
Află care sunt ținutele pe care merită să le încerci toamna aceasta și care sunt articolele indispensabile din garderobă!
Jeanși, maletă și pantofi sport
Articolele recomandate pentru toamnă atât femeilor, cât și bărbaților, sunt jeanșii, maleta și pantofii sport. Maleta este o bluză pe gât care îți ține de cald în zilele friguroase, așa că nu trebuie decât să alegi culoarea care te reprezintă. Acest articol arată excelent cu jeanșii, pentru un look casual potrivit pentru plimbările prin oraș. Nu știi cu ce să te încalți? Alege o pereche de Air Max 720, comozi și versatili! Dacă vrei, adaugă și o jachetă lungă din piele, într-o nuanță clasică.
Pulover, pantaloni din piele și botine
Vrei să renunți măcar pentru o zi la jeanșii clasici? Înlocuiește-i cu o pereche de pantaloni din piele, alegerea perfectă pentru toamnă. Pentru a compune rapid ținutele de zi cu zi, investește în pantaloni negri din piele, care se asortează cu orice pulover modern.
În ceea ce privește încălțămintea, domnii pot opta pentru ghete și bocanci, în timp ce femeile pot alege și botine sau cizme. Adaugă și un pardesiu simplu, care să-ți țină de cald într-o zi de toamnă.
Rochie midi, cizme și palton
Pentru o zi de toamnă în care vrei să fii elegantă, poartă o rochie midi, tricotată. Aceasta se potrivește de minune într-o o ținută office sau elegantă, alături de dresuri mate și cizme peste genunchi, din piele.
Adaugă un palton lung, care se închide cu cordon, pe care îl găsești într-o varietate de modele. Poți achiziționa paltoane maro, negre sau modele vesele, cu imprimeu, care atrag atenția.
Trening și pantofi sport
Îți place să porți ținute sport în zilele răcoroase de toamnă? Nu ezita să te îmbraci într-un trening călduros, în nuanțele preferate! Asortează treningul cu o pereche de pantofi sport cu talpă înaltă și poartă o jachetă sport supradimensionată, care să-ți țină de cald. Găsești numeroase oferte la adidași, pentru a achiziționa modelul preferat, pentru purtare zilnică.
Acest outfit este excelent pentru plimbări sau shopping, unde dorești să te simți comod.
Fustă plisată, cămașă și vestă
În afară de rochie, fusta este un alt articol recomandat pentru zilele de toamnă. Poartă fusta cu dresuri călduroase, adaugă o cămașă și apelează la o vestă din blană sintetică, ideală pentru un outfit elegant.
Dacă îți este frig, nu ezita să porți și un palton din lână. Pune în evidență zona picioarelor cu o pereche de botine sau cu cizme, care îmbină confortul cu feminitatea.
Rochie feminină și cizme de cauciuc
Nu știi ce să mai adaugi pe lista de cumpărături pentru toamnă? Nu uita de cizmele de cauciuc! Deși nu sunt considerate cele mai elegante perechi de încălțări, sunt cu adevărat utile în zilele ploioase. Mai mult, cizmele de cauciuc sunt excelente pentru ținutele casual.
Poartă cizmele de cauciuc cu pantaloni și pulover sau cu o rochie feminină, pentru o apariție spectaculoasă! Există numeroase modele de cizme de cauciuc, de la cele negre sau maro, până la modele feminine, cu buline sau cu animal print. O jachetă lungă va completa de minune ținuta casual și îți va ține de cald pe timpul zilei.
Ține cont de aceste sugestii și obține ținute potrivite pentru toamnă, care să-ți vină impecabil!