Alegerea adezivului potrivit, a chitului si a celorlalte materiale auxiliare necesare pentru un montaj de calitate al gresiei la exterior poate fi o provocare dificila, mai ales la prima experienta.
Un astfel de proiect, insa, poate avea sorti de izbanda atunci cand materialele sunt potrivite; iar piata de profil are suficiente optiuni viabile. Poti alege, de exemplu, dintre tipurile de adezivi pentru gresia de exterior de la Macostore, insa trebuie sa tii cont de instructiunile de utilizare prezente pe ambalaj si de specificul acestora.
Tipuri de adezivi si caracteristicile lor
Cel mai utilizat tip de adeziv este, cu siguranta, cel pe baza de ciment. Acesta este usor de recunoscut datorita marcajului „C” aplicat pe ambalaj. Acesti adezivi pot fi:
- normali („C1”) ⏤ pentru suprafete acoperite cu sape de ciment, care nu sunt supuse variatiilor mari de temperatura sau umiditate;
- ameliorati („C2”) ⏤ folositi in special pentru placarea suprafetelor exterioare, supuse actiunii distructive a apei si variatiilor mari de temperatura.
Pe ambalaj regasim marcaje care indica si alte proprietati ale adezivului:
- E sau F ⏤ adezivi cu intarire rapida;
- S1 si S2⏤adezivi deformabili, adica suficient de flexibili pentru a prelua deformarile din substrat si placi.
Ce adeziv se foloseste pentru exterior?
Chiar daca pe terasa exterioara suprafata acoperita cu gresie nu este supusa asaltului apei, asa cum se intampla in toaleta sau chiar in bucatarie, adezivul ales trebuie sa fie impermeabil prin definitie si sa reziste la variatiile de temperatura. Astfel, daca vrei ca suprafata sa reziste testului timpului ar fi ideal un adeziv din clasa C2.
Produsul trebuie sa fie cu uscare rapida, astfel incat, dupa 2-4 ore de la montajul gresiei, sa poata fi aplicat chitul ⏤ asadar, E sau F.
Culoarea adezivului este importanta, in special in cazul unei suprafete decorative, precum travertinul, dar si in cazul montajului gresiei; o culoare apropiata de nuanta gresiei poate face adezivul sa para invizibil.
Alegerea adezivului se face inclusiv in functie de tipul de gresie ales pentru a realiza placarea: pe placile cu grosime redusa se recomanda a fi utilizat, de exemplu, un adeziv subtire, cu putere mare de acoperire; pentru placile de dimensiuni mari, va fi mai potrivit un adeziv din clasa C2S2 (inalt deformabil).
Exista si adezivi speciali pentru gresie, diferiti de cei universali prin prezenta unor polimeri care previn formarea bulelor de aer cu ocazia montajului.
Importanta suprafetei suport
Indiferent de calitatea si dimensiunile placilor ceramice sau de proprietatile adezivului, daca suprafata suport nu este pregatita corespunzator pentru montaj, sunt sanse mari ca lucrarea sa nu fie finalizata impecabil.
Asadar, inainte de a incepe placarea efectiva, intreaga suprafata a terasei trebuie sa fie curatata foarte bine de orice fel de impuritati, sa nu prezinte denivelari sau fisuri si ⏤ foarte important! ⏤ sa fie bine uscata. Poti folosi in acest scop un dezumidificator industrial, daca lucrezi intr-o terasa inchisa. Denivelarile se elimina foarte usor cu spaclul, iar fisurile se vor acoperi oriunde sunt vizibile.
In cazul suprafetelor absorbante, cum este sapa, este recomandat ca, inainte de montajul placilor de gresie, sa aplici un grund de baza. Operatiunea are rolul de a favoriza fixarea excelenta a adezivului si a placilor, prevenind alunecarea acestora sau deteriorarea in timp a liantului.
Pentru ca placarea sa fie realizata la un inalt standard de calitate, trebuie sa aplici adezivul in mod uniform, cu ajutorul unei spatule, pentru a preveni formarea bulelor de aer si doar pe o suprafata corespunzatoare numarului de placi pe care le poti fixa in 15 minute. Pentru distantare si aliniere corecta, vei utiliza distantierele in forma de cruce.
In concluzie, pentru amenajarea suprafetelor exterioare, adezivul este un material extrem de important, deoarece reprezinta liantul care mentine placile de gresie ferm pe pozitie, indiferent de intemperii. Este important, asadar, ca inainte de achizitionare sa te informezi cu privire la proprietatilor acestuia, la conditiile specifice de montaj si utilizare ulterioara a suprafetelor acoperite cu gresia pe care ti-o doresti.