Categories
Diverse

Definitia unei vieti perfecte

Definitia unei vieti perfecteDiva absoluta a scenei romanesti, si-a pastrat la 81 de ani tenul alb si rasul proaspat. Cu entuziasmul ei e nestavilit, se pregateste acum de o noua stagiune de aplauze si flori, in rolul unei regine

Pe chipul neted doar cateva riduri i s-au adunat in coltul ochilor. De-atata ras! Radiaza fericire, vorbeste cu glas de scena si este coplesitoare atunci cand o cunosti in elementul ei, in apartamentul cu mobile vieneze si cu amintiri din toata lumea. Pe masa se gasesc mereu prajiturele colorate, facute de Damian Crasmaru, care are mereu grija sa-i faca dulciuri lui Carmen, ca sa nu-i scada glicemia.

Si bucuria. Si ca sa nu ma jigaresc, trebuie sa mananc mereu, altfel imediat ma jigaresc! In decursul unei singure ore petrecute in compania doamnei, am aflat ca se poate si e voie sa visezi la tinerete fara batranete, la iubire fara de sfarsit, la o relatie reusita, chiar daca cei doi lucreaza impreuna (timp de 51 de ani!). Ca daca arzi ca o flacara nu te stingi la 20 de ani si nici la 80. Ca daca esti pasionat de ceva si iti faci din asta o meserie, iti vei petrece multe decenii fericite, simtindu-te implinit in fiecare zi.

O casuta incintatoare, inconjurata de o gradina de vis…

S-a nascut in Bucuresti, intr-o noapte plina de lumina de la farurile nenumaratelor masini care parcau in fata casei de vizavi, unde se dadea un bal. Moasa i-a prezis ca toata viata va fi inconjurata de lumina. Dupa 66 de ani de teatru, cu reflectoare care ii cauta prezenta magnetica pe scena, cred ca moasa a avut mare dreptate. Tata era tanar, frumos, un avocat talentat, dar fara bani. Mama, si ea frumoasa, amandoi amatori de muzica si dans. Luau mereu premii la dans pe la balurile de la Cercul Militar, unde erau nelipsiti. S-a tot vorbit ca in familia noastra, printre strabunicile mele, a existat o mare artista de revista, o unguroaica, Ana Gal. Cu siguranta am mostenit si eu de la aceasta diva cate ceva. Pe un teren daruit de bunicul din partea mamei, avocatul Stanescu a cladit o casuta incantatoare, inconjurata de o gradina de vis, in fundul unei alei inflorite ce dadea in Calea Vacaresti.

Casa era mereu plina de prieteni, iar vara petrecerile se mutau in gradina. Mica si gatita in rochii cu funde si volane apretate, Carmen sorbea din ochi prajiturile cu frisca de pe masa, dupa care se da in vant si astazi. Acolo, in cartierul evreiesc in care traiau atat de tihnit, a vazut pentru prima oara spectacolul cruzimii umane. A fost martora la rebeliunea legionara din ianuarie 1941. Toata Calea Vacaresti era pustiita, magazinele distruse, bietii oameni fugariti si nimiciti. A alergat la noi croitorul Max, cu cele doua fetite, Esther si Saly. Le-am adapostit in beciul nostru din fundul curtii in noaptea aceea de groaza, cand se auzeau pana la noi urletele ingrozitoare din strada. Dimineata, vecinii ne multumeau ca am salvat fetitele lui Max, parca cine stie ce act de eroism am fi facut. In atmosfera de iubire din casa, nici macar nesuferitii ani ai scolii nu i-au lasat amintiri triste, desi n-au fost un sir neintrerupt de bucurii.

Daca la multe materii umane era talentata, la matematica era uliu. Asa zicea tatal ei cand se ducea la examenele de sfarsit de an, sa puna o vorba buna la doamna profesoara ca sa-i treaca fata clasa. E ca un uliu, manca-o-ar tata, frumoasa si proasta!. Mi-am iubit parintii. I-am iubit inca de mica, erau foarte frumosi si foarte petrecareti, casa noastra era mereu plina de prieteni. M-au dus la teatru de la 6 ani. Atunci am vazut, la Teatrul National vechi, Vlaicu Voda. Erau niste montari extraordinare pe vremea aceea si, dupa cateva spectacole, am prins o pofta de teatru nebuna si n-am mai vrut sa fac altceva. Ironia face ca mi-am dat examenul de diploma cu rolul Doamnei Clara, din Vlaicu Voda, iar mai apoi l-am jucat cu succes mare si in montarea lui Mihai Berechet.

Cred ca i-am parut foarte nerusinata In jumatatea de secol petrecuta alaturi de Damian Crasmaru nu a lasat neintelegerile de vreun fel sa-i atinga. Au existat cumpene, cum a fost cand Damian a plecat de acasa, cautandu-si fericirea in alta parte timp de un an si jumatate, dupa care s-a intors spasit, iar ea l-a primit cu supa pe masa, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Dar aceste povesti au fost lasate deoparte, nu a mai vorbit despre ele, nu le-a dat voie sa-i provoace riduri si oftaturi. Cand il vad ca are o stare nervoasa, nu sunt eu mai a dracului. Incerc sa-i inteleg starea si atunci pot sa refac atmosfera calma din casa. Suntem ca doi copii – ne jucam si murim de ras! Aceasta ultima expresie incheie orice relatare in care sunt implicati ei doi. Si am murit de ras, bineinteles!, in general, datorita glumelor lui Damian. Ne intelegem mai bine ca la inceput. Fondul bun din noi razbate prin toate problemele.

Niciodata nu m-am falit in fata lui cu cine sunt si ca are nevoie de sprijinul meu ca sa reuseasca. S-au cunoscut in 1955, cand ea era deja de 10 ani o actrita adulata de public, cu roluri mari la Teatrul National, iar el, cu 6 ani mai mic, era debutant, dublura a partenerului ei, Gabriel Danciulescu. Titularul s-a imbolnavit, iar tanarul actor a avut sansa de a juca intr-un rol principal imediat dupa absolvire, dar si de a a imparti scena cu o diva de calibrul lui Carmen Stanescu al carei admirator era (in secret). Cred ca i-am parut foarte nerusinata… La o repetitie, l-am vazut mancand o chifla cu sunca. Eu sunt groaznic de mancacioasa, asa ca m-am gandit ca mor daca nu-i cer din sandvisul ala. Asta i-a placut la nebunie pentru ca Damian e aproape exagerat de darnic, ii place sa faca o bucurie daca poate.

De atunci nu s-au mai despartit si dupa trei ani s-au casatorit civil. Cativa ani mai tarziu, s-au legat si in fata lui Dumnezeu, la Manastirea Sinaia, in cadrul unei ceremonii discrete. Diferenta de varsta dintre ei nu a contat niciodata. Si acum, el imi da de mancare. Are grija de mine de parca el ar fi mai mare! Uneori, cand ne contrazicem, mai zic: tu nu uita, eu sunt mai in varsta! Ei, raspunde el, ai varsta, dar nu ai mintea!. Zilele trecute, zicea prin bucatarie: Doamne, n-am avut copii, in schimb mi-ai dat un copil idiot de 80 de ani! Iti dai seama ca am murit de ras!. Cateva sarcini toxice au afectat-o sever pe Carmen Stanescu si asa se face ca, desi sunt atat de iubitori, nu au avut parte de copii. Dar au compensat printr-un sir nesfarsit de fini.

Damian ii cumpara toate carpele Am admiratori peste tot prin lume. Sunt oameni care, atunci cand vin in tara, dau fuga la teatru sa vada ce mai e nou la National. De fiecare data imi trimit flori la cabina, am ajuns sa-i stiu pe unii dintre ei. Damian n-a fost niciodata gelos pe hoarda asta de admiratori internationali? Avea incredere. Am fost foarte taioasa de cate ori mi s-au facut propuneri care nu erau la locul lor. Nici nu stau la discutii! E adevarat ca ma asteptau crai pe la usi, pe la feresti… Insa asta a fost inainte de a-l cunoaste pe Damian. Era unul, batran, care mi-a oferit cocosei de aur. S-au imprastiat pe strada cand l-am pocnit peste mana.

N-am iubit banii si i-am detestat pe cei care faceau parada de averea lor. Poate n-a iubit banii, dar rochiile, bijuteriile, blanurile si palariile extravagante? Pe toate mi le ia Damian sau mi le trimit prietenii de prin strainatate. Avem multi prieteni prin Franta, Italia, Austria, pe care ii vizitam in fiecare vara. Iar Damian vine incantat cu cate o rochie noua, uneori…

Da-o-ncolo, zic, iar carpe… Pune-o in dulap, ii mai zic, si ma gandesc deja cui s-o dau si pe asta. Ca am la carpe… In privinta darniciei are dreptate, fiindca de pe urma ei traiesc o puzderie de saraci, un azil intreg de batrani, o femeie de serviciu aciuata pe langa casa lor. Intr-o zi, a venit Damian acasa si a inceput sa-si caute niste camasi frumoase, cu dungi, primite din Italia. Pai, le-am dat pe toate, i-am zis, ca-ti ramasesera mici… S-a infuriat, abia ii mai dadusem niste costume, si mi-a zis: Gata, de acum, cand plec de-acasa, te incui in bucatarie!. N-ai decat, m-am gandit eu, ca si din bucatarie am ceva de dat… Si m-a apucat un ras….

Secretul ei E usor sa descoperi ca de fapt motorul care o tine vesnic tanara e iubirea. Il iubeste pe Damian, teatrul, isi adora rolurile, prietenii, finii, animalele de plus, ii iubeste pe batranii de la azilul din colt. Iubeste prajiturile, soarele, plimbarile prin Europa cu masina. Si-a idolatrizat parintii si a scris Destainuiri, o carte despre viata ei, in memoria lor. Vorbeste inca de casuta din aleea inflorita ca si cum ar fi gata sa se intoarca in orice clipa acolo. Si, mai presus de toate, isi iubeste viata, exact asa cum a fost, fara sa schimbe nimic, fara sa regrete vreun gest. La 81 de ani, Carmen Stanescu stie sa dea definitia unei vieti perfecte.

Intr-un vis m-am vazut infasurata in fum negru si bunicile mele din cealalta lume radeau ca nebunele.

Relatia ei speciala cu Mihai Berechet, la moartea caruia a suferit cumplit, a facut-o sa realizeze ca are calitati paranormale. Nu am luat niciodata prea mult in seama semnele astea si nici n-am vorbit despre ele, ca sa nu rada lumea de mine. Dar nu stiu ce sa mai zic… Si mama ei avea premonitii legate de membri ai familiei.

Ea si-a pierdut cunostinta intr-o zi, lesinand in bratele fiicei ei. Dupa ce si-a revenit si spaima le-a trecut, au aflat ca exact in clipa aceea murise bunicul lui Carmen, tatal mamei ei. Darul s-a transferat si la fiica. Intr-un vis m-am vazut infasurata in fum negru si bunicile mele din cealalta lume radeau ca nebunele si spalau rufe intr-o albie. Am stiut ca voi fi in doliu. In acea saptamana a murit tata. La fel a fost si cu Mihai Berechet, numai ca fumul negru venea de foarte departe. Peste cateva zile a murit, in Franta, regizorul si prietenul meu, Mihai Berechet.