Bangladesh a inregistrat o crestere constanta de peste 6%, datorita fortei de munca ieftine care lucreaza in industria textila.
Bangladesh a realizat miracolul economic in ultimii 20 de ani, dupa ce decenii a fost una dintre cele mai sarace tari din lume, afectata de foamete si inundatii. Aceasta crestere spectaculoasa arata ca „teama de dezindustrializare prematura” s-a pierdut din cauza ascensiunii unei noi generatii de puteri industriale, care va defini viitorul economic in urmatorii ani.
Aceasta tara asiatica a inregistrat o crestere constanta de peste 6%, datorita fortei de munca ieftine care lucreaza in industria textila, ceea ce a permis tarii sa fie al doilea cel mai mare exportator de textile din lume. Acest sector angajeaza milioane de tinere femei, oferindu-le putere economica, ceea ce incurajeaza comunitatile rurale sa investeasca in educatie. Din acest motiv, este inca mult timp inainte ca robotii sa fie capabili sa inlocuiasca acesti lucratori si sa se adapteze la moda in schimbare rapida.
Cresterea de noi centre de productie este una dintre cele mai interesante schimbari din economia globala. Aceste centre ofera noi piete pentru produse de consum, oportunitati excelente pentru investitori si o cale de a scoate milioane de oameni din saracie. Dar, in ciuda progreselor din Bangladesh, exista intrebari despre daca acelasi lucru poate fi spus si pentru alte tari vecine.
Dani Rodrik, economist la Harvard, a gasit o explicatie pentru prabusirea prematura a productiei in tarile sarace, fabricile inregistrand un nivel de dezvoltare mai scazut decat omologii lor din SUA sau Europa si ajung sa se inchida. Rodrik a urmarit evolutia colapsului industrial al unor regiuni precum America de Sud, Africa si anumite parti ale Asiei incepand cu anii 1980, pe baza datelor privind capacitatea de angajare si productia. Astfel, acest economist concluzioneaza ca productia stimuleaza productivitatea, care este esentiala pentru cresterea bogatiei in aceste tari.
In anii 1960, economiile asiatice erau comparate cu zborul gastelor. In timp ce Japonia a crescut valoarea lantului de productie, de exemplu, concentrandu-se pe electronice, Taiwan sau Coreea de Sud au preluat stafeta pe piata de textile libera. Rezultatul a fost o dezvoltare la nivel, similar cu zborul gastelor. Dar daca automatizarea si robotica pot concura chiar si cu cea mai ieftina forta de munca, atunci aceste oportunitati de crestere dispar. Tarile subdezvoltate vor trebui sa caute alte modele de crestere, fie prin sectorul serviciilor, fie multumite cu vanzarea de materii prime.
Dar aceste temeri sunt nefondate. Pare mai plauzibil ca Bangladesh anunta un nou val de industrializare care va fi urmat de alte tari sarace si s-ar putea chiar, in timp, sa se raspandeasca in Africa sub-sahariana.
Cercetatorii ONU confirma ca proportia locurilor de munca din sectorul industrial a scazut in medie in tarile dezvoltate. Dar pentru economiile subdezvoltate, aceasta proportie a atins niveluri record. Cu alte cuvinte, nu este vorba ca se produce mai putin sau ca robotii fac toata munca, ci ca cea mai mare parte a productiei a fost concentrata intr-un singur loc din China, in timp ce se pierde in restul.
Daca alte tari din industrie vor sa creasca, vor trebui sa inlocuiasca gigantul asiatic si se pare ca Bangladesh poate face acest lucru posibil. Fabricile chineze investesc masiv in automatizare si robotica pentru a creste productivitatea si a ramane competitive, in timp ce cresc salariile medii. Dar aceasta idee nu pare mai promitatoare decat cea pe care China a avut-o sa inlocuiasca tarile dezvoltate in anii 1990.
Robotica a avansat, dar automatizarea completa a liniilor de productie este inca prea costisitoare si greu de modificat. Din acest motiv, utilizarea robotilor este limitata dincolo de industria auto sau electronica, unde volumele de productie sunt mai mari.
O mare parte din acest viitor economic va depinde daca China decide sa lase industriile slab calificate sa moara sau se lupta pentru a le mentine. Cresterea noilor centre industriale a fost o consecinta directa a tendintei guvernului spre neinterventie si slabirea yuanului. Pe de alta parte, ratele lor ridicate de economisire si investitii creeaza o supracapacitate de productie care elimina orice posibilitate de crestere industriala in alte parti ale lumii.
Daca populatia chineza incepe sa poarte haine mai ieftine decat produce, aceasta inseamna ca piata disponibila ar fi cea mai mare din istorie. China avea sute de milioane de consumatori bogati in Europa, SUA si Japonia in anii 1980. Acum, exista miliarde de consumatori de moda, pantofi si jucarii. Oricat de multa automatizare exista, pietele mari o vor compensa.
In ceea ce priveste economia globala, Bangladesh ofera, alaturi de alte tari, noi oportunitati de crestere mai putin dependente de China, ceea ce are repercusiuni importante asupra fluctuatiei preturilor in tarile dezvoltate. Una dintre cauzele inflatiei globale scazute este impactul intrarii Chinei pe piata globala. Cresterea din Bangladesh sugereaza ca preturile ar putea sa nu creasca chiar daca doar veniturile gigantului asiatic cresc.
