E necesara o politica de social media in companii? – Marketing in Social Media

Categories DiversePosted on

Acum cateva saptamani am stat de vorba cu un reprezentant al unei firme din Romania, imediat dupa ce mi-am terminat prezentarea in fata publicului si ma intreba daca e atat de gresit sa nu activezi/monitorizezi/comunici in social media, firma fiind (si una destul de mare), avand public tinta printre internauti si tot tacamul. Motivul pentru alegerea lui era unul simplu: firmei ii mergea bine si deja aveau mai multi clienti decat si-ar fi dorit. Just, dintr-un anumit punct de vedere, gresit din altul, dupa cum urmeaza.Azi am ajuns pe profilul de Facebook al unui om care lucra in firma mai sus mentionata si am vazut ca avea angajatorul trecut la Info. Si e amuzant, cumva, chiar daca nu-mi place sa ma bucur de necazuri, pentru ca sunt multe companii care inca mai cred ca, daca tu, compania, nu decizi ca vei activa in online, nimeni nu o sa stie de tine acolo si nimeni nu te va mentiona in comentarii.

Daca mi-ar pune mie cineva intrebarea din titlul acestui articol, as raspunde hotarat ca DA. Nici macar nu e obligatoriu sa ai o pagina de brand pe Facebook ca sa implementezi reguli referitoare la acest mediu in politica interna. Mai mult de atat, cred ca e posibil sa afli candva ca, in urma cu vreo cateva luni, ai trecut printr-o criza de PR in online, de care tu evident nu ai stiut si ca, paradoxal, chiar au fost niste oameni, angajati ai companiei tale, care au comunicat in functie oficiala acolo (asa cum s-a priceput fiecare).

IBM are una dintre cele mai bune politici de social media pentru angajati, multe companii imprumutand deja din regulile lor. La fel si Intel (aici). Daca le cititi cu atentie pe fiecare o sa observati ca au directii oarecum diferite, care se potrivesc cumva cu modul in care cele doua companii se comporta pe piata. IBM a implementat aceasta politica in 2005, ca sa avem si o referinta.

Identitatea pe care Facebook a oferit-o utilizatorilor de internet se traduce, in majoritatea cazurilor, prin responsabilizarea utilizatorului de internet. Cand ai numele in clar pe orice comentariu publicat, prin comparatie cu haosul de acum cativa ani din online, esti mult mai atent cu ce scrii si cu modul in care comunici. Se fac, insa, multe greseli. Nu neaparat voite.

Eu vi-l recomand pe Cristi Manafu in acest domeniu. Are deja experienta mai multor companii care au implementat astfel de politici si stie exact pe ce aspecte sa se concentreze, in functie de profilul companiei.