A fost un copil teribil de rusinos, de timid si, desi a fost sora mai mare, a crescut in umbra celor doi frati ei mai mici. Stiam sa ma apar daca era cazul! Pentru ca nu suportam durerea si umilinta unei batai, gaseam solutii de maniera in care sa nu fiu implicata in conflict. Diplomatia este o trasatura cu care eu m-am nascut si care m-a ajutat intreaga viata.
Pe mine numai scena m-a vindecat de timiditate, Dumnezeu a stiut ce sa aleaga pentru mine Eram un copil cuminte, as zice chiar plictisitor. Dar, fiind frumusica precum o papusica, atrageam atentia. Daca pe atunci avea priviri de ciocolata amaruie, de-a lungul timpului irisul i s-a deschis la culoare, iar acum te priveste foarte oliv. E un fenomen rar, dar cum si ea e plamadita dintr-un aluat special, nu e de mirare.
Cum nu e foarte tare de mirare sa vezi ca s-a pastrat neschimbata, ca are doar cateva riduri in coltul ochilor, din cauza zambetului permanent pe care il poarta pe chip, ca e la fel de magnetica si de impresionanta ca atunci cand era un simbol al elegantei, iar femeile o urmareau la televizor cu un creion si o hartie in mana, desenand de zor modelul rochiei si al coafurii pe care le etala, ca pe niste insemne de vita regala, la fiecare aparitie in public sau televizata.
Parintii mei vin din zone foarte diferite, tata de pe langa Bucuresti, iar mama e din Dobrogea. In timpul razboiului, tata a ajuns acolo, in satul ei. Facea parte din corpul sanitar si a fost incartiruit langa casa bunicii. Mama era uluitor de frumoasa, veneau baieti de la sute de kilometri la baluri, ca sa o vada… Dar tata a reusit sa o convinga pe bunica sa i-o dea de nevasta.
Dupa ce si-a terminat stagiul militar, tata s-a intors la Palatul regal, unde lucra, si bineinteles ca au angajat-o imediat si pe ea, vazand-o atat de frumoasa si de harnica, o taranca sanatoasa. Se ocupa de apartamentul reginei-mama. Mama mea m-a purtat prin acele locuri, iar influenta se simte. Pentru ca fratii mei, care sunt nascuti mai tarziu, cand mama nu mai lucra acolo, sunt diferiti.
Cantam numai catarata in copac Dumnezeu a avut grija de mine, mi-a ales un destin care sa ma faca fericita, crede Angela Similea. Cum sa nu crezi ca e vorba de destin, cand mama imi povesteste ca eram mica-mica si ma ascundeam sub masa, unde imi desenasem pe stinghia de dedesubt clape de pian, in care bateam cu degetelele?
Nu-mi dau seama unde vazusem eu pian, dar cert e ca imi facusem unul numai al meu. Eu m-am nascut cu muzica adanc inradacinata in mine. Iar stilul meu dramatic l-am ales in urma intalnirii cu bunica din Dobrogea. Vacantele si le petrecea acolo, la Pecineanga, la bunica materna. Am invatat sa iubesc pamantul, copacii, natura. Ii insoteam pe verii mei la camp. Eu nu munceam, pentru ca eram verisoara lor venita de la Bucuresti, in schimb, le cantam.
Ce e nostim e ca-mi placea sa ma urc in copac si sa le cant. Nu stiu de ce, poate pentru ca eram printre pasari, poate pentru ca trebuia sa ma simt urcata pe o scena, deasupra lumii Cantam si in tramvai, imi povesteste mama, cand eram foarte mica, dar numai daca era plin. Daca nu era lume in tramvai, taceam chitic. Dar cand era plin incepeam sa cant romante, ce auzeam pe atunci acasa, iar mama se jena, imi tot facea semne sa tac. Lumea intervenea si o ruga sa ma lase, pentru ca eram tare dulce, asa mica si cantand cu tot sufletul despre dragoste. Am avut dramatismul acesta in mine de la inceput.
L-am preluat de la bunica si nu am stiut niciodata sa cant altfel. Povestind despre destinul nefericit al acelei femei remarcabile, care se lupta de una singura cu vremurile potrivnice, o gospodarie uriasa si 12 copii, dintre care doi nici macar nu erau ai ei, ci ai fostului sot, e usor de simtit dragostea si dorul dupa femeia care i-am marcat copilaria. Primul sot i-a murit in primul razboi si a ramas cu sase baieti, iar cu al doilea sot a mai avut patru, si inca doi ai lui. Pentru ca bunicul meu nu avea o atitudine pe care ea sa o aprobe, s-au despartit, dar ea a tinut si fetele lui, pana cand s-au maritat.
Cand bunicul venea beat din sat, bunica ascundea fetele printre baietii lor, ca sa nu le ia la bataie. Dumnezeu i-a dat o singura fata, pe mama mea. Putine femei au noroc in viata, iar ea nu a fost printre acestea. Era o femeie teribil de tonica, de puternica, avea angajati care sa ajute la casa, la vite, la pamant, ea se ocupa de toate, dar mai presus de orice isi iubea copiii. Pe masura ce trecea timpul insa, ii mai murea un copil. Avea atunci o cadere, eu am cunoscut-o si in astfel de momente, care m-au impresionat teribil.
Seara, tarziu, auzeam ceva ce nu mai auzisem vreodata, dar simteam ca este ceva intim si stiam ca nu ar trebui sa intervin. Atunci ma strecuram pana pe prispa, ca o pisica, atenta sa nu ma simta. Si ascultam Ea canta, plangand, spune diva si, la randul ei, lasa lacrimile sa se rostogoleasca pe obraji, era o vibratie speciala, pe care eu nu o intelegeam atunci, cum nu intelegeam nici ceea ce canta. Erau doine, balade, am inteles mai tarziu. Am iubit-o foarte mult pe bunica mea si am urmat-o, ca dovada ca sunt singura din familie care canta.
Mama mi-a zis: Nu am nevoie de o cantareata la usa mea! Ca adolescenta, am fost vesela, ma jucam, dar permanent duceam in spate o senzatie de neimplinire. Severitatea mamei i-a provocat adolescentei timide un adevarat complex de inferioritate. Toate colegele ei mergeau sambata seara la ceai, dar inainte treceau pe la Angela pe acasa, fiindca degetele ei indemanatice stiau sa aranjeze parul, sa ajusteze rochite, sa dea o umbra da machiaj unor fete tinere. Si cand rasetele erau in culme, cand febrilitatea pregatirilor atingea apogeul, fetele plecau, lasand-o pe prietena lor singura, trista si frustrata, pentru ca mama ei nu i-ar fi permis vreodata asa un capriciu.
Chiar si in momentul in care i-am zis ca vreau sa cant, raspunsul a fost categoric: . Trebuia sa am o meserie decenta. I-am demonstrat ca se poate sa canti si sa nu faci compromisuri. Dar lipsa unei educatii potrivite a fost motivul unui alt complex de inferioritate. Desi a facut o facultate de finante, pregatindu-se pentru acea profesie sigura si serioasa, drumul ii era deja deschis. In liceu, profesorul de muzica ii descoperise talentul neobisnuit si o indrumase catre compozitorul George Grigoriu, care conducea ansamblul UTC pe atunci. Grigoriu i-a spus: Ai o voce foarte buna, dar trebuie sa lucrezi, pentru ca e prea greoaie.
Te duci tu la profesoara Florica Orascu. Adica acea profesoara care a format vocile celor mai multi interpreti de muzica usoara din generatia Angelei Similea, Aura Urziceanu Dida Dragan, Olimpia Panciu, Mihai Constantinescu Pentru ca i s-a parut ca are o voce prea cristalina, a indemnat-o sa se apuce de fumat, pentru a capata gravitate. Din fericire, experimentul a durat doar cativa ani si, fie ca tutunul si-a facut efectul, fie ca asa s-a maturizat glasul ei, vocea a coborat si a devenit mai profunda. Era o profesoara eminenta, care nu ne-a dat voie sa copiem, o atitudine care ne-ar prinde bine si azi! Cum ar putea sa fie mai bun decat modelul, mai ales daca acela este o vedeta internationala, un monstru sacru? De aceea eu nu am cantat niciodata muzica din repertoriul international, am preferat sa am propriile mele melodii, care sa ma defineasca.
Cateodata imi pare rau, pentru ca ma mai intalnesc cu prieteni, cantam impreuna, eu cunosc cantecele, dar nu ma aventurez sa le cant. Apropo de prietenii din breasla O intreb despre legendara rivalitate dintre ea, Corina Chiriac si Mirabela Dauer. In realitate, intre noi nu a existat niciodata vreo discutie in contradictoriu! Publicul se pare ca a preceput asa, dar noua ne era atat de bine sa fim impreuna in concerte, pentru ca ne intalneam atat de rar! Se umpleau stadioane cu UN NUME! Nu aveam de ce sa mergem toate trei in concerte, pentru ca noi trei umpleam trei stadioane! Erau alte vremuri, alta mentalitate, pe atunci se traia din concerte, acum nu se mai poate.
Universul lucreaza cu tine cel mai bine in locul in care te-ai nascut Vorbind despre acele timpuri, Angela Similea desluseste taina ne-plecarii ei in strainatate. Am avut foarte multe sanse profesionale, unele dintre ele mari de tot. Ma refer la Casa de discuri EMI si la impresarul trupei Boney M, care sase luni mi-au facut curte sa inchei un contract cu ei, pentru ca, spuneau, sunt cea mai hollywoodiana cantareata din sud-estul Europei. Sotul meu, Ian, a tot facut presiuni asupra mea, pentru ca pe el il cautau ori de cate ori iesea din tara, ca sa-i propuna o noua varianta de contract.
Fiind casatorita cu un om de afaceri strain, eu puteam iesi din tara cu usurinta. Dar nu ieseam pentru ca nu aveam timp. Eu aveam de cantat romanilor mei. Am avut convingerea asta nestramutata ca menirea mea e aici. Mai tarziu am inteles ca universul lucreaza cu tine cel mai bine in locul in care te-ai nascut. Bucuria de a canta in limba mea era atat de puternica, incat nu m-a indemnat inima sa plec. Poate ca daca as fi plecat, ar fi fost foarte bine. Poate. Poate ca as fi facut o mare cariera si as fi castigat foarte multi bani. Poate. Dar nu stiu daca s-ar fi ridicat la nivelul bucuriei pe care o simteam cand intram pe scena si un stadion intreg canta cu mine! Veneau cuminti si imbracati frumos, ne sorbeau cuvintele si fiecare respiratie, pentru ca noi asta am trait, generatia mea a avut aceasta sansa unica. Mai mult, vazand cum traiesc romanii, am preluat aceasta sansa ca pe o responsabilitate de a le aduce o raza de lumina, de a le crea o bucurie si de a informa femeile de ceea se poarta in alta lume.
Nu a fost scopul existentei mele sa cada toata planeta la picioarele mele. Povesteste putin contrariata cum un taximetrist i-a zis o data, verde-n fata, ca-i vine s-o injure. Am fost socata. Mi-a spus ca o persoana care are talentul meu, sansele mele, un pasaport oricand valabil, datorita casatoriei mele cu Ian, si nu fuge din tara, merita un astfel de tratament. Ati fi putut sa traiti ca o regina!, mi-a spus. Dar eu, aici, sunt o regina!, i-am raspuns. Acesta este adevarul. La revenirea ei din 2005, cu un nou album, Lumea mea, editata la casa de discuri OVO Music, a lui Ovidiu Komornik, a avut prilejul de a se reintalni cu senzatiile de atunci. La concerte, lumea se ridica in picioare. Si printre ei sunt multi tineri, care abia acum se intalnesc cu muzica mea. Cu lumea mea.
Am albit pe drumul de intoarcere in tara Casatorita intai cu un om de afaceri elvetian, Ian Hilgen, care a ales sa locuiasca in Romania pentru a fi alaturi de ea, Angela Similea a divortat la inceputul anilor 90, cand statutul nostru s-a schimbat si pur si simplu, povestea s-a sfarsit. A fost foarte frumos, dar totul s-a consumat. Ian a ramas in Romania, s-a recasatorit, dar niciunul nu se poate bucura de prezenta fiului lor, care traieste in SUA. Specialist in grafica pe computer, Sorin a urmat intai Scoala Americana in Romania, apoi, la 11 ani, a plecat in Elvetia, la Institutul Montana, pentru a-si continua studiile. El s-a adaptat acolo foarte bine, i-a placut, dar eu am albit pe drumul inapoi spre tara. Am albit complet. Sorin este acum casatorit pentru a doua oara si are doi copii, pe care i-a crescut mama sa pana la varsta scolara. Mi-am luat carnet de sofer ca sa pot sa-i duc la gradinita in fiecare dimineata.
Cu ei, am recuperat copilaria fiului meu, la care eu nu am luat parte, din pacate. Parintii care au statut de celebritate ar trebui sa fie foarte atenti cu copiii lor. Eu nu i-am putut oferi vreodata copilului meu privilegiul de a merge in parc sau intr-un magazin macar. Agresat de atentia insistenta a oamenilor, Sorin m-a izolat. S-a indepartat.
A inchis usa, pur si simplu. De aceea nu a suferit cand a plecat de langa mine. Mai tarziu, cand a devenit adult, relatia noastra s-a schimbat, desigur. La randul ei, Angela Similea s-a recasatorit cu politicianul Victor Surdu si locuiesc impreuna la 30 km de Bucuresti, intr-un rai verde, creat prin priceperea sotului ei. S-au casatorit in 99. Eu aveam o problema si am intrebat in dreapta si in stanga cine ma poate ajuta. Victor, cu care eram prietena de foarte multi ani, mi-a zis ca ar putea, dar nu asa, de la distanta. Numai daca ne casatorim!, isi aminteste ea si rade inveselita de amintire. Mi-am luat ragaz o saptamana. Ma gandesc acum ca nu as fi zis daca nu mi-as fi dorit de la inceput, nu?
