Crescand intr-o familie cu patru copii, doi baieti si doua fete, te-ai fi asteptat la o impartire democratica, judicioasa, care sa faca orice mama fericita. In realitate, s-a dovedit ca mama a avut mai degraba trei baieti, pentru ca, isi aminteste Nicola, eram foarte baietoasa, un copil rebel, care totusi nu crea greutati familiei, dar care avea o personalitate puternica Asta mi-a ramas! Stateam mai mult cu baietii, jucam fotbal, ma bateam cu baietii, ce mai, eram de-a lor! Ma imbracam numai in pantaloni. Fratele meu mai mare (cu 9 ani mai mare) era cel care ma > de la joaca sau de pe terenul de fotbal. Fiindca marea mea pasiune era fotbalul, jucam pe orice vreme, chiar si cand ploua torential, de aveam noroi si in dinti! Avea un fel aparte de a se purta, era si bland si autoritar, in acelasi timp, si pe el il ascultam. Nicola a facut un liceu de sport, specializandu-se pe tenis de masa, numai fiindca nu era loc pentru fete la clasa de fotbal. In paralel, facea si atletism. Sportul facea parte din viata ei, iar efectele acestui stil de viata se vad inca. Mi-a dat disciplina, rezistenta fizica si energia debordanta care ma caracterizeaza. Nicola spune ca este dezamagita de faptul ca scoala nu mai antreneaza astazi copiii sa faca mai multa miscare fizica, si de aceea avem copii obezi, cu probleme de sanatate, de aceea isi pierd tot mai mult timp cu calculatorul, in loc sa se joace cu alti prieteni pe afara. Sunt sedentari si singuratici. Provenind dintr-o familie de sportivi, performanta in acest domeniu a fost o alegere fireasca pentru Nicola. A fost cariera la care a visat de mica, si poate ca astazi numele ei ar fi fost legat de titluri olimpice, nu de cantece care au facut istorie, daca o hepatita rebela in clasa a IX-a n-ar fi obligat-o sa renunte. Atunci, toata viata mea s-a schimbat! A fost o lovitura, nu stiu nici acum de unde, de la cine am luat virusul, dar a trebuit sa renunt la tot ce cladisem pana atunci. Mama a facut sport de performanta (popice), dar a renuntat dupa ce s-a casatorit si a facut copii A ramas cu nostalgia unei cariere de succes pe care a trebuit sa o sacrifice, desi foarte tarziu am aflat asta. Mi-a spus odata sa nu renunt niciodata sa-mi urmez chemarea, chiar daca asta inseamna sa lupt mai mult. Cand am facut hepatita aceea si a trebuit sa stau pe tusa un an, iti dai seama ca nu se mai punea problema performantei. Dar eu asta voiam! Si cum a doua pasiune a mea era cantatul, mi-am canalizat toata energia catre acest vis.
Am intrat pe scena si am uitat cuvintele Primele amintiri sunt de la 3 ani, cand nu avea nevoie decat de un dop de sampanie infipt intr-un creion ca sa-si imagineze ca e pe scena, cu microfonul in mana, si canta in fata a mii de oameni. Si aveam grija si la miscarea scenica! Repetam intruna in fata unei oglinzi mari de pe o comoda, la care ajungeam numai dupa ce ma cataram pe un scaun. Desi facea repetitii de la 3 ani, primul spectacol, la 16 ani, a fost un esec.
Aveam niste emotii ingrozitoare, am intrat pe scena si puf!, am uitat cuvintele Nici macar nu erau multi oameni in public, o suta, doua Iti dai seama, toata lumea a ras de mine!, povesteste Nicola, razand acum si ea, la amintirea debutului fulminant. Pare urmarita de un ghinion ciudat, care a facut-o sa guste succesul intotdeauna mai tarziu decat alti colegi de generatie. Nu stiu cum se face ca, de fiecare data cand incep ceva, parca incep cu stangul si nu iese Pe urma lucrurile se aranjeaza si merg foarte bine. Dar nimic nu pare sa-mi iasa din prima!.
Faptul ca nu a fost sa fie o mare campioana, desi se pregatise pentru asta, acum i se pare dovada ca mana destinului a ales pentru ea. Dumnezeu a vrut sa fie asa! Ca sportiva, nu puteam sa fac totusi mare cariera pe vremea aceea, dar uite ca din cantat s-a ales pana la urma ceva!. In 1985, canta pe scena festivalului Mamaia si obtine premiul Teatrului Fantazio si un premiu de popularitate, Cel mai bun prieten al Carului 5 TVR. In anul urmator, alaturi de Cristina Fronea formeaza grupul Adaggio si apare in aproape 200 de concerte, vreme de doi ani, alaturi de trupa Holograf.
O schimbare spectaculoasa pentru fetita care avea emotii uriase atunci cand dadea cu ochii de spectatori! Tracul dispare, iar Nicola incepe sa se simta pe scena mai bine ca oriunde in alta parte. Incepe lungul sir al preselectiilor la Eurovision, dar reuseste sa rupa cercul vicios si sa castige selectia nationala abia la a saptea participare a sa, in 2003.
Cu piesa Dont Break My Heart se situeaza pe locul 10 la selectia europeana, dar, in Romania, cantecul atinge recorduri de difuzare la radio. Situatia aceasta nu ii era straina Nicolei, norocul ei ciudat facand ca tocmai faptul ca a luat locul II la Mamaia, cu un an inainte, cu piesa Langa mine, sa genereze un val de simpatie din partea publicului care a facut-o in doar doua luni sa ajunga un super hit. Intre timp, cele cinci discuri ale artistei se vand frenetic, iar cantecele ei rasuna pe orice post de radio sau de televiziune. Practic, e suficient sa dai drumul la televizor si o vezi pe Nicola pe un post sau chiar, printr-o ubicuitate posibila numai in epoca noastra, pe mai multe canale simultan.
Din 1989 incepe sa cante alaturi de Mihai Alexandru, cu care se casatoreste anul urmator. Mihai ii va fi partener de scena si de viata pana in 2005, cand unul dintre cele mai simpatizate si mai trainice cupluri in aparenta scoate la iveala puternice divergente de comunicare, iar visul frumos se risipeste. Eu am realizat foarte tarziu cat de importanta este comunicarea intre doi oameni.
Stii ca in tinerete alegi mai degraba dupa criterii estetice. Eu am aflat mult prea tarziu ca ar fi trebuit sa-mi pun si problema comunicarii. Fiindca este printre cele cateva lucruri importante dintr-o relatie, lucruri pe care le numeri pe degete, respectul reciproc, dragostea Sentimentele noastre se bazau pe aspectul exterior. Nicola avea 21 de ani, iar Mihai, 23, cand s-au cunoscut.
Eram foarte tineri si nu stiam ce vrem, traiam intr-o permanenta lupta a personalitatilor, constata cu tristete. Nicola se muta de acasa, cu un alt muzician, Andrei Stoicovici, coleg de trupa cu sotul ei, alaturi de care isi recladeste incet, incet viata, incercand sa se tina cat mai departe de ochii presei. Pregateste un nou album pentru zilele acestea, al carui nume nu il spune. Dar nu pentru ca ar fi un secret bine pazit, ci pentru ca nu s-a hotarat inca.
Si nici despre noua relatie nu spune multe, dar e de ajuns sa deschizi subiectul si radiaza. Spune ca nu a simtit niciodata ca acum cat este de importanta legatura de dincolo de cuvinte dintre ea si o alta persoana. Si ca se bucura de tot felul de atentii din partea persoanei iubite, de mici cadouri care simbolizeaza ceva pentru amandoi. Nu ii spune numele. Nici nu e nevoie, presa a acoperit demult spatiile goale, lasate nerostite de Nicola sau de fostul ei sot. Iar despre telenovela lor, cum au numit-o unele ziare, s-a scris asa de mult, incat nu mai are rost sa insistam.
Am momente in care sunt foarte severa cu copiii mei Sfaturile mamei mele au contat foarte mult pentru mine, intotdeauna. Si, desi nu mai este langa mine, ramane un exemplu. La varsta critica, 12, 13 ani, cand parintii pierd de obicei legatura cu adolescentii in devenire, ea a stiut cum sa ne apropie mai tare de ea. Mi-a devenit cea mai buna prietena, vorbeam de toate cu ea. Pana cand s-a imbolnavit ea rau de tot, am comunicat foarte bine. Si eu imi doresc sa reusesc asta, spune, apoi ramane pe ganduri, amintindu-si de propria fiica adolescenta de acasa, cu care nu e usor sa tratezi, fiindca are o personalitate la fel de puternica ca si mama ei.
Offf, zice, si incearca sa-si reconcilieze gandurile contradictorii, dar mama era asa de ingaduitoare, imi dadea sfaturi si ma lasa sa aleg singura intre bine si rau. Cand vedea ca aleg instinctiv varianta corecta, se linistea si imi acorda si mai multa incredere. Dar acum, sunt atat de multe tentatii, iar eu am momente in care sunt foarte severa cu copiii mei. Traim in generatia stresului, poate ca eu nu am atat de multa rabdare ca mama mea si poate ca eu i-am rasfatat prea mult, le-am oferit prea multe lucruri. Poate ca ar trebui sa ma schimb de acum incolo, completeaza, serioasa, dar imediat pufneste in ras: Ceea ce ar fi foarte greu, din moment ce i-am obisnuit asa, nu? Recunoaste ca a avut o atitudine exagerat de protectiva fata de copiii ei din prima lor zi de viata.
Cat au fost mici, am stat cu ei 24 de ore din 24. Nu lasam pe nimeni sa se apropie. Eu le faceam baie, eu ii hraneam, eu le pregateam mancarea, eu hotaram singura totul. Nu acceptam niciun intrus in relatia asta exclusivista cu copiii mei. Cele mai multe dispute cu copiii pornesc de la subiectul computer si graviteaza fara gres de fiecare data in jurul timpului alocat de fiecare dintre ei acestei activitati. Aici, generatiile intra in conflict, nu doar de opinii, ci si de personalitate.
Andrei este deja mare, are 21 de ani, mama lui nu-l mai poate supraveghea asa cum si-ar dori ea, dar Maria Antonia, de 13 ani, si Jonathan, de 11 ani, sunt inca sub aripile bine stranse ale mamei lor. Eu le-am dat libertate, ca sa invete sa se descurce singuri. Dar vezi ca ei ar trebui sa descopere limitele, si cand nu o fac, mai intri in ei Cand aud > ma apuca pandaliile!
Nu, nu stii, imi spun in gandul meu si uite asa ajungem la conflicte, pentru ca eu nu pot sa renunt la principiile mele. Cand o sa afle ca era asa cum ziceam eu, poate ca o sa fie prea tarziu. Eu n-am fost asa de obraznica fata de mama, avea un fel de a se impune Dar e adevarat ca genul acesta de atitudine il aveam fata de bunica-mea, fata de taica-meu, cu care nu aveam o relatie la fel de apropiata.
Anul provocarilor supreme Un amanunt care spune destule despre relatia dintre Nicola si tatal ei ar fi faptul ca fiica unui ciclist celebru in epoca sa nu s-a urcat pe bicicleta decat abia anul acesta. Si daca tot a fost acesta anul provocarilor supreme, Nicola a inscris la puncte bifate si prima ei coborare pe schiuri. Imi pare atat de rau ca pana acum nu am incercat, macar! Fiindca as fi fost buna si ma supara sa stiu ca am pierdut prilejul sa mi-o dovedesc singura.
A crescut in spatele blocului, intr-un cartier bucurestean, ca atatia mii de copii. De aceea, cel mai mare vis al ei a ramas sa evadeze din cusca cu pereti de beton, sa-si cumpere o casuta cu o gradina oricat de mica, numai sa o poata numi gradina mea. Adora sa se ocupe de flori si cel mai bine se relaxeaza in natura. Cand vrea sa se linisteasca si sa scape de presiunea vietii in Bucuresti, se refugiaza in raiul de la Pipirig, casa ascunsa in verdeata a unor prieteni, in nordul Moldovei. Fac de mancare, joc fotbal, culeg rosii, stam sub o masuta sub un nuc. E perfect!