Copilul adoptat – socuri si complexe

Categories DiversePosted on

Adoptarea unui copil nu este doar un gest minunat, ci unul Dumnezeiesc daca ne gandim la faptul ca fiecare copil are dreptul de a se bucura de o mamica si de mangaierile de care are nevoie, mai mult decat de jucarii si hrana.

Copilul infiat are insa unele mici probleme daca este constient partial de faptul ca deveniti deodata, destul de brusc, speranta lui de bucurie, dar si autoritatea de care trebuie sa asculte. Chiar si in cazul copilului de varsta mica apar unele probleme de adaptare, datorate in primul rand faptului ca, genetic, copilul este programat sa se adapteze si sa urmeze prima fiinta care a stat alaturi de el in primele 3-4 luni. Dar toate aceste mici probleme pot fi depasite chiar cu foarte mare usurinta.

Cand si cum ii spunem ca este adoptat

Exista cazuri in care unii copii nu afla niciodata ca parintii lor nu sunt cei naturali, iar unii nici nu banuiesc si nici n-ar crede acest lucru decat in fata unor acte. Ascunderea faptului ca micutul este infiat este insa foarte riscanta. Psihologii britanici au aratat ca micutul care afla singur la o varsta critica faptul ca a fost adoptat sufera o trauma psihica foarte puternica, care uneori poate duce la psihoze grave de tipul dedublarii personalitatii. Se intelege ca, pentru unele temperamente, descoperirea acestui adevar nu produce nici macar un dezechilibru vizibil, ci doar o dezamagire trecatoare. Totusi, ar fi mai bine sa i se spuna adevarul cu mult inainte de pubertate.

Este cel mai bine ca, inainte de a-i spune copilului, acesta sa fie asigurat ca parintii il iubesc foarte mult, ca il respecta, ca doresc sa faca orice, indiferent de cost si sacrificiu, ca el sa fie fericit si sa aiba un viitor asigurat. Nu ar fi indicat sa i se spuna toate aceste lucruri intr-un discurs bine organizat si bine ticluit. In anul in care parintii hotarasc sa-i vorbeasca despre acest lucru, e bine sa creeze ocazii de a vorbi despre asta. E foarte important ca micutul sa afle de la parinti despre acest lucru, si nu intamplator. De asemenea, e bine sa va asigurati ca a inteles ca nu ati vrut sa mintiti, ci doar sa asteptati sa creasca pentru a intelege mai bine. Nu dramatizati foarte mult si incercati sa nu plangeti.

Dramatizarea il poate face pe micut sa creada ca este vorba de ceva foarte rau, tragic si va asocia fara sa vrea cu o tragedie faptul ca parintii lui nu sunt cei naturali. Dupa ce i-ati marturisit totul trebuie sa-i faceti o surpriza, un cadou foarte frumos, o jucarie pe care si-o doreste de mult timp si o iesire din localitate intr-o atmosfera vesela, plina de amuzament, acestea fiind recomandate pentru a atenua socul psihologic. Fiti foarte atenti la evolutia starii sale si, cand credeti ca devine mai trist, luati-i un alt cadou frumos si incercati sa organizati o alta iesire din localitate.

Ce ii spunem despre parintii sai

Fie ca stim cine sunt parintii sai, fie ca nu, trebuie sa-i oferim cateva informatii. Indicat este sa „ne permitem” mici minciuni care sa elogieze valoarea parintilor sai naturali, fara a insista insa foarte mult. Este mult mai bine sa-i spunem ca nu mai sunt in viata, pentru a nu-i crea o obsesie de a-i cunoaste si a avea un soc foarte neplacut la varstele critice.

Numai in cazul in care stim cu siguranta ca cel putin unul dintre parintii naturali ar accepta sa fie vizitat de copilul la care a renuntat putem risca sa-i oferim informatii despre acesta, dar inainte de pubertate sau dupa 19 ani. Insa, daca sansele ca unul dintre parinti sa vina sa-l revada sunt mari, povestiti-i realitatea despre ei, indiferent de varsta. Indiferent de situatie, evitati cuvintele care nu fac onoare parintilor sai naturali.

Altfel, este posibil ca micutul ca capete anumite complexe prin asocierea mentala inconstienta intre defectele parintilor si cele ale sale. Explicati-i mai laconic despre cauzele care i-au impins pe parintii sai sau pe unul dintre ei la decizia de a-l da spre adoptie. Lasati detaliile despre aceste aspecte pentru varsta de dupa 17 ani.

Traumele si complexele copilului adoptat

Copilul infiat, chiar daca a avut o viata fericita in familia adoptiva, a fost puternic traumatizat pana a ajunge sub noua tutela. Chiar si in cazul unei case de copii ideale, lipsa unui permanent contact cu mamica si-a lasat oarecum amprenta asupra laturii afective si intregului sau psihic.

Teama afectiva

Trebuie inteles faptul ca un copil care nu primeste o anumita doza de afectiune constanta, de la aceeasi persoana, are mici probleme ale maturarii si evolutiei laturii afective a creierului. Aceste probleme dispar deseori definitiv la varsta de 22-23 de ani. Asadar, micutul infiat are o latura a comportamentului afectiv usor dezechilibrata. Aceasta inseamna ca tot ce este legat de controlul afectiv, inclusiv sociabilitatea, comunicarea, comportamentul de joc si necesitatea de tandrete au de suferit. Uneori, apar si mici dereglari ale manifestarilor de tip agresiv.

Acestea erau puse gresit pe seama conditiei genetice a parintilor care, avand gene nefavorabile, si-ar fi abandonat copiii. In realitate, dezechilibrul cauzat de lipsa de imprimare afectiva pe o anume persoana cu rol de mama deregleaza in mica masura instinctul agresiv, aspect care se rezolva cu usurinta prin educatie. Toate aceste aspecte ale dereglarilor determinate de o mica dezechilibrare afectiva cer un comportament adecvat din partea noilor parinti. Astfel, copilul infiat trebuie tratat cu o doza mai mare de tandrete decat copilul natural. Atentie! Excesul de afectiune si rasfatul pot duce la un dezechilibru foarte puternic care uneori creeaza premisele unui comportament antisocial.

Instalarea complexelor

Descoperirea realitatii despre existenta sa, in unele cazuri, creeaza conditii pentru conturarea unor complexe de inferioritate. Mama trebuie sa aiba foarte mare grija pentru a-i elimina micutului iluzia de inferioritate. O atentie sporita asupra a tot ceea ce face si spune copilul si o cunoastere apropiata a micutului sunt esentiale pentru a-l scapa de unele complexe. Mama trebuie sa-i spuna micutului ca el este deosebit, ca este frumos, ca este inteligent, argumentand toate aceste lucruri prin exemple si comparatii.

Nu trebuie lasat absolut niciun gand negativ sa-i intunece sufletul micutului, mai ales daca este foarte sensibil. Bineinteles ca aceasta regula este la fel de importanta pentru oricare copil, fie natural, fie infiat. Pentru evitarea instalarii complexelor este foarte important ca mamica sa stie foarte bine de ce natura e relatia cu ceilalti copii sau cu educatorii. Elementele negative, jignirile copilor sau ale educatorilor trebuie compensate prin aprecieri ale parintilor si ale apropiatilor.

Recomandari

Comunicati cat mai mult cu el. El trebuie sa vada in voi, parintii, in primul rand, prieteni care-l inteleg si-l ajuta pentru ca-l iubesc. Oferiti-i posibilitatea de a intelege cat de important este el pentru voi, fara a abuza insa. Nu-i dati ocazia sa creada ca nu vreti sa-i oferiti o anume bucurie daca-si doreste foarte mult acest lucru. Evitati justificarea nesatisfacerii cererii prin lipsa banilor, pe care copiii nu o inteleg. Este cel mai bine sa va faceti un fond special, destinat micilor si marilor capricii ale copilului. In caz contrar, este posibil sa creada ca parintii adevarati i-ar fi facut pe plac sau nu ar fi tinut foarte mult la bani. Nu-i faceti pe plac intocmai ca o servitoare unui rege.

Hiperprotectia si rasfatul asociate dezechilibrului afectiv pot duce la mari probleme. Aveti foarte mare grija la tot ceea ce-i spuneti despre valorile iubirii, cuplului, familiei. Cantariti-va cuvintele pentru a va face intelesi si pentru a nu-i crea probleme de intelegere a propriei lui situatii. Fiti precauti fata de modul in care ar putea afla lucruri urate despre orfelinate, copii adoptati si mame care-si abandoneaza copiii. Explicati-i ca fiecare vede altfel lucrurile.