Categories
Uncategorized

Simona Patruleasa: Am invatat de la copii ca optimismul este esential in viata

Daca ar fi sa spun ce m-a fascinat la Simona, in primul rand si la prima vedere, este frumusetea ei. Si, ocupata cum eram sa o privesc, am avut noroc cu tehnologia moderna – reportofonul inregistra si nu cauta sa gaseasca nici macar un defect minor pe chipul stiristei. Simona s-a nascut pe 17 noiembrie 1974, in Ramnicu Valcea, iar in copilarie nici prin gand nu-i trecea ca o sa ajunga prezentatoare TV. Era cam baietoasa si plina de energie. Primul semn de buna purtare l-a dobandit cand nici nu stia sa mearga si se plimba in patru labe prin casa. Iar in copilarie, singura ei preocupare era sa joace fotbal in echipa fratelui mai mare. Cand eram bebelus mi-am spart capul. Ramasesem in grija bunicului si ma plimbam de-a busilea prin casa. M-am lovit de un scaun si mi-am spart capul. Bineinteles ca bunicul s-a aperiat ingrozitor cand m-a vazut plina de sange. In copilarie eram cam baietoasa. Fratele meu juca fotbal si eram inebunita ca pe mine nu ma lasau sa joc cu ei. Dar mi-am luat revansa in scola generala, unde am facut parte din echipa de handbal, eram extrema stanga. Am incercat si voleiul, dar nu mi-a placut la fel de mult. Adi, fratele meu, este doar cu un an mai mare si pe vremea aceea imi doream sa fac tot ceea ce facea si el. Daca se urca in copaci, ma urcam si eu. Imi amintesc ca se ducea cu baietii la film si nu voia sa ma ia si pe mine pentru ca-l incurcam. Dar eu nu ma dadeam batuta asa usor, si tot drumul spre cinematograf il urmaream, ascunzandu-ma dupa copaci, iar cand ajungea la casa de billete apaream si eu. Nu mai avea ce face, trebuia sa-mi cumpere si mie bilet. Simonei ii face mare placere sa povesteasca si sa-si aminteasca despre copilarie, despre toate nazdravaniile pe care le facea cu fratelele ei, Adrian, si ceilalti copii din bloc. Desi eu nu fumez si nici nu am fumat vreodata, cand eram mica luam paie din spatele blocului si le aprindeam. Aveau un gust oribil, dar noua ni se parea senzational. Tot cam pe la acea varsta, mie si fratelui meu ne-a venit ideea sa castigam un ban cinstit. Mama tocmai cumparase cu o zi in urma mere. Iar cand parintii nostri erau la serviciu am luat merele si ne-am dus in coltul strazii, unde se vindeau zarzavaturi. Ne-am aranjat frumos marfa si le-am vandut. Seara, ne-am intors cu banutii acasa. Mama si tata au fost mult prea amuzati de isprava noastra ca sa ne mai certe, isi aminteste cu melancolie Simona.

Imi placeau halatele albe Spre deosebire de majoritatea copiilor, Simonei nu-i era frica de medic. Nu ca ar fi fost excesiv de curajoasa, dar ii placeau foarte mult halatele albe si injectiile. Imi amintesc ca-mi doream sa devin medic. Ca sa fiu mai exacta, imi doream sa fiu dentist. Eram fascinata de doctori. O minteam pe mama ca ma simt foarte rau doar ca sa ma duca la spital. Imi placeau foarte tare halatele albe si injectiile. Nu-mi era frica de medic sau de spitale. Din fericire, admiratia fata de medicina nu a trecut odata cu timpul si nici acum nu-mi este frica sa ma duc la dentist sau la orice fel de doctor. Cand a mai crescut si a devenit domnisoara, Simona a renuntat la a-si mai juli genunchii cocotandu-se in copaci dupa fratele mai mare, iar in liceu nu a facut prea multe nazdravanii. Cred ca am fost o adolescenta destul de linistita. Nu prea le-am facut probleme parintilor. Nu fumam si nici la scoala nu aveam probleme. Mai chiuleam si eu cu colegii asa, sa nu sparg gasca. Dar nu prea des, recunoaste Simona. Totusi, a cochetat cu lumea showbizului inca din adolescenta. Iar in 1994, la insistentele fratelui si ale mamei, a participat la Miss Romania. Primii mei banuti i-am castigat din prezentari de moda. Nu erau foarte multi. Dar pentru mine a fost lucru mare ca in liceu sa castig niste bani, oricat de putini ar fi fost. Iar in 1994 fratele meu a vazut un anunt intr-un ziar despre o preselectie la Miss Romania. Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa particip, dar am cedat pana la urma la insistentele mamei si ale lui Adi. Nu-mi doream sa ajung model sau actrita. Imi amintesc, cand eram mica, ii strangeam pe toti copii de pe scara si ne jucam de-a scoala. Aveam si un catalog unde le treceam notele, pentru ca eu eram profesoara.

Doamna, va iubesc Cam asa sunau biletele pe care Simona le primea de la elevii ei. Si nici nu este de mirare ca elevii o indrageau, pentru ca este imposibil sa nu te indragostesti de un zambet atat de cald, sincer si plin de compasiune precum cel al Simonei. Singurul lucru pe care mi l-am dorit cu adevarat si s-a si intamplat a fost sa devin profesoara. Mama m-a indemnat sa urmez liceul de pedagogie. Iar dupa cinci ani de liceu am ajuns, la 19 ani, invatatoare la o scoala in afara orasului. Mergeam toti profesorii cu autobuzul pana la scoala. Imi amintesc cu mare drag de acea perioada. A fost, poate, cea mai frumoasa din viata mea. Copiii erau extraordinari. Nu am cuvinte sa povestesc acele clipe. Si ca sa vezi cat de repede a trecut timpul. O fetita din prima mea promotie de elevi s-a casatorit de curand. M-am emotionat foarte tare cand am auzit. O stiu de cand avea doar sapte anisori si a crescut sub ochii mei, povesteste emotionata Simona. Desi multi ar crede ca atunci cand devii persoana publica nu-ti mai lipseste nimic si esti multumit de tot ceea ce te inconjoara, Simona Patruleasa recunoaste ca a avut cele mai mari satisfactii atunci cand vedea ca micutii ei elevi au invatat sa scrie si sa citeasca, in mare parte datorita ei. Ai mari satisfactii atunci cand vezi cum copilul incepe incet, incet, sa scrie si sa citeasca, sa faca adunari si scaderi. Copiii sunt minunati, inveti de la ei ca optimismul este esential in viata. Si doar un copil poate avea atata optimism incat sa daruiasca si adultilor din jurul lui. Imi amintesc cum elevii ma asteptau dimineata la autobuz, iar cand se terminau orele ma conduceau de la scoala pana in statie. La orele de educatie civica, mergeam cu ei afara si imi culegeau flori. Cand deschideam catalogul sa fac prezenta, de multe ori imi picau din el biletele de dragoste, inimioare, desene. Imi scriau tot felul de complimente si declaratii: sau . Nu erau semnate si dupa ce le citeam si imi ridicam ochii spre clasa, cei care se simteau cu musca pe caciula se inroseau imediat si se ascundeau sub banca. Imi umpleau inima de bucurie. Am trait alaturi de copii clipe extraordinare. Aveam soba in clasa si faceam focul. Ne ajuta tot timpul o doamna care aducea lemne, dar trebuia sa mai punem si noi din cand in cand lemne pe foc, ca sa-l mentinem. Iarna, pentru ca era prea frig in clasa, stateam toti in jurul sobei si invatam acolo, langa foc. Poate parea rudimentar, dar la vremea respectiva era foarte frumos.

Visul meu e sa ma intorc in invatamant Din cauza conditiilor din invatamant si manata de dorinta de a fi independenta financiar, Simona a renuntat la scoala si a inceput sa-si caute un loc de munca mai bine platit. Asa a ajuns sa-si trimita CV-ul la o televiziune privata, unde si-a inceput cariera de prezentatoare TV. Iar de ceva vreme incoace, o puteti urmari prezentand la Antena 1 stirile sportive. Visul meu este sa ma pot intoarce intr-o zi in invatamant. Pacat insa ca invatamantul este foarte prost platit. De cand am inceput sa lucrez in televiziune mi-au lipsit foarte mult copiii. Ma duceam la scoala cu mare placere si nu ma deranja ca trebuia sa ma scol de la 6 dimineata ca sa ajung la ore. Am avut si foarte mult noroc, pentru ca locuiam cu parintii si nu trebuia sa platesc chirie, nu aveam o familie de intretinut. Altfel nu m-as fi descurcat doar cu salariul de profesor. Nu stiu cum se descurca familiile in care ambii soti au aceasta meserie, mai ales aici, in Bucuresti, unde viata este foarte grea. Eu n-am crezut niciodata ca am sa pot face parte din aceasta lume a showbizului pentru ca sunt foarte timida. Si nu mi-am imaginat ca am sa pot trece peste emotii. Acum, cred ca te poti obisnui cu orice. Chiar daca Simona crede ca cei sase ani cat a fost invatatoare la clasele I-IV au fost cei mai frumosi din viata ei, nici televiziunea nu-i displace, dar crede ca uneori pretul pe care il platesti doar pentru ca apari la televizor este mult prea mare. Din pacate, pe oameni ii intereseaza mai mult senzationalul si neobisnuitul. Si, ca sa-si vanda ziarul, multi scriu numai minciuni. Prietenul meu este jignit fara niciun alt motiv decat acela ca este iubitul Simonei Patruleasa. Desi nu mi se pare corect, incerc sa ma obisnuiesc cu toate mizeriile care se scriu despre mine. Nu vreau sa renunt la aceasta meserie. Imi place foarte mult sa lucrez la stiri. E o lume interesanta, dar trebuie sa ai nervii tari, crede Simona.

As vrea sa fiu aproape de parintii mei Departe de parinti, rude si prieteni, Simona recunoaste ca, de multe ori, s-a simtit singura. Si, pentru ca timpul nu-i permite sa se duca prea des la Valcea sa-i viziteze, cel mai mult isi doreste sa-si convinga parintii sa se mute la Bucuresti. Iar pana va reusi sa-i convinga, de ea are grija iubitul ei, Sabin, alaturi de care, in curand, se va muta intr-o casuta noua. Nu este usor sa fii departe de familie. Parintii mei locuiesc in Valcea, iar fratele meu in Italia, cu sotia si nepotica mea de 11 ani. Imi doresc foarte tare sa-i aduc pe parintii mei la Bucuresti, sa-mi fie aproape. Tot timpul ma gandesc la ei si ii sun de trei-patru ori pe zi. Aproape ca i-am convins sa se mute aici. Si sper sa vina, pentru ca in acest moment singurul lucru pe care mi-l doresc este sa fiu alaturi de ei. Dar am mare noroc ca prietenul meu, Sabin, ma sustine in tot ceea ce fac. Este un om minunat, foarte intelegator si echilibrat. E foarte greu sa gasesti astfel de persoane in ziua de azi. Sunt foarte norocoasa ca l-am cunoscut, povesteste Simona, care spera ca foarte curand sa poata avea aproape toate persoanele dragi din viata ei.Cine spune ca frumusetea, inteligenta si bogatia sufleteasca nu fac casa buna, cu siguranta se insala sau nu au au vut ocazia sa o cunoasca pe vedeta Stirilor Sportive ale Antenei 1