Rusia si Ucraina se afla intr-un razboi care distruge atat orase cat si mii de familii.
Daca sute de oameni raman in Ucraina alaturi de familii, alte sute decid sa renunte la toate lucrarile materiale in favoarea propriilor vieti. Mai mult de două milioane de oameni au parasit indurerati Ucraina. Atat cei care au ramas sa-si apare tara pana la sfarsit, cat si cei care au decis sa inceapa o alta viata totala necunoscuta au mare nevoie de ajutor.
Peste 320.000 de ucraineni au intrat in tara noastra de la inceputul invaziei rusesti in Ucraina si au nevoie de tot ajutorul posibil. Foarte multe ONG-uri s-au implicat in ajutorarea acestora dar si oameni simpli care au vrut sa ajute li s-au alaturat.
Un astfel de exemplu demn deurmat este Ștefan-Valentin Mandachi, antreprenor și avocat român, fondatorul mai multor francize, printre care și „Spartan”. Inca din prima noapte de razboi acesta a pus la dispozitia refugiatilor restaurantul si hotelul din Suceava. Prin nenumaratele postari de pe paginile de social-media, acesta a anuntat de fiecare data ca pune la dispozitia refugiatilor, gratis, atat cazare cat si o masa calda, dar si ca si animalele de companie sunt bine venite in hotelul sau.
”In acest hotel am gazduit din 24 februarie peste 3000 refugiati si 500 caini. Sub nicio formă nu vom accepta compensații sau alte sume financiare ale statului sau alte autorități. Toate serviciile, mesele calde, cazare, asistenta, transport etc. sustinem noi, integral si gratuit!!!” a scris Stefan pe pagina personala de Facebook.
De asemenea, antreprenorul Sucevean a reusit sa formeze o adevarata echipa de voluntari, gata salefie alaturi refugiati Ucrainieni pe toti sederii lor in hotel.
”S-au inscris in echipa de voluntari un nume urias de oameni, peste 350 voluntari incredibili. Mi se pare un număr urias, asta spune multe! La ora doua dupa miezul noptii toti vorbesc in soapta. Sus sunt 200 refugiati si peste 20 caini. In fiecare seara, alti refugiati. Am trecut de 3500 de oameni obositi, deprimati, pierduti.
“ABSOLUT TOATE SERVICIILE SE OFERA GRATUIT, SUB NICIO FORMA NU ACCEPTAM COMPENSATII, FONDURI, BANI, DESPAGUBIRI, PLATI INDIRECTE, CONTRAPRESTATII DIN PARTEA GUVERNULUI SAU A ALTEI AUTORITATI: cazarea, sederea, gazduirea, serviciile angajate, gaz, curent, carburant, salariile angajate. , curatenie, dezinfectie, paza, camere, restaurante, hotel, sala de evenimente, sunt oferite gratuit, iar toate cheltuielile sunt platite INTEGRAL de catre mine.” a tinut sa specific Stefan Mandachi pe contul sau de Facebook.
Gazduirea si ingrijirea refugiatilor ucrainieni nu este prima fapta de acest gen pe care Stefan Mandachi o face. Compasiunea si ajutorarea persoanelor aflate in impas este un lucru firesc pentru cunoscutul om de afaceri. Acesta a indemnat atat cunostinte din lumea buna, cat si oameni simpli sa se implice in nenumarate cauze umanitare, cum ar fi, strangerea de bani pentru operatiile copiilor bolnavi de cancer, adoptarea unor animale de companie abandonate dar si sterilizarea acestora.
In acest sens acesta detine si o fundatie umanitara in memoria mamei sale, ce poarta numele de ”Mama Jeni”.
“Fundatia Mama Jeni a aparut din dragoste si durere. Da. Acesta este adevarul. A fost forma mea de a alina suferinta de orice fel, pornind din suferinta pierderii iubitei mele mame, Jeni Mandachi. In memoria ei se petrec toate actiunile de ajutorare, pentru ca eu nu am putut sa o ajut pe ea, sa-i mai dau clipe de viata si sanatate, dar prin fiecare bine facut prin fundatia care ii poarta numele, cred ca sufletul ei se. bucura si e multumita de modul in care am ales sa-i onorez memoria. O iubesc. Si va iubesc” a declarat fondatorul fundatiei ”Mama Jeni”, Stefan Mandachi.
Raspunsul antreprenorului la necazul refugiatilor ucrainieni a fost imediat, clar si sincer, va indemn sa il luati ca exemplu!